Contact Clienti +4 0372 909 708 / +4 0771 638 324
Agentii partenere +4 031 405 31 53 / +4 021 210 84 85


Banner-Rate-Unicredit-CardAvantaj-StarBT-350x205-2.jpg

Scandinavia

Scandinavia este o regiune din partea de nord a Europei care cuprinde cele patru tari: Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda.

Danemarca
Introducere generala Teritoriul Danemarcei cuprinde peninsula Iutlanda şi aproape 400 de insule, dintre care 82 sunt locuite. Cele mai mari dintre acestea sunt Funen şi Zealand. Danemarca propriu-zisa este cea mai de sud dintre tarile nordice, aflata la sud-vest de Suedia si la sud de Norvegia, invecinandu-se la sud cu Germania.Danemarca are o puternica industrie a pescuitului si detine o flota comerciala de dimensiuni considerabile. Industria prelucratoare se axeaza pe produse alimentare,chimice si metalice utilaje, echipamente electronice si de transport, hartie si produse din lemn. Turismul reprezinta, de asemenea, o activitate economica importanta. Printre personalitatile tarii se numara scriitorul Hans Christian Andersen, creatorul unor povesti celebre, autoarea Karen Blixen si designer-ul Arne Jacobsen. In lumea cinematografiei, danezii si-au castigat renumele in mare parte datorita lui Lars von Trier, realizator de filme experimentale.

Suprafata Danemarca ocupa o arie de 43.094 km2. Marimea suprafetei uscatului Danemarcei nu poate fi estimata cu exactitate, deoarece oceanul erodeaza constant unele coaste, depunand aluviuni pe altele, precum si din cauza lucrarilor de recuperare a teritoriilor marine. Pe uscat, tara are o frontieră de 68 de kilometri cu Germania la sud, fiind altfel inconjurata de mari cu o linie a tarmului de 7.314 km (incluzand aici mici golfuri si limanuri). Cel mai nordic punct al Danemarcei este punctul Skagen (plaja nordică de la Skaw),cel mai sudic este Gedser, cel mai vestic punct este Blavandshuk; iar cel mai estic este Osterskaer. Relieful este unul de ses, cu altitudini mici; altitudinea medie este de 31 m peste nivelul marii. Cel mai inalt punct natural este Mollehoj, la 170,86 m. Din punct de vedere fitogeografic, Regatul Danemarcei (incluzand Groenlanda si Insulele Feroe) apartine Regatului Boreal si se imparte intre provinciile Arctica, Atlantic-Europeana si Central-Europeana a regiunii Circumboreale. Insulele Feroe sunt acoperite de pasunile boreale feroeze, iar Groenlanda gazduieste ecoregiunile tundrei arctice superioare si inferioare Kalaallit Nunaat.

Populatie Populatia Danemarcei este de 5,534 milioane locuitori, cu o densitate de 128 locuitori/km2. Danemarca este o tara din punct de vedere national si cultural foarte omogena. 85% din populatie traieste in orase. Cel mai mare oras este Copenhaga, cu 1,191 milioane locuitori.

Scurt istoric Intre secolele al VIII-lea şi al XI-lea, danezii erau cunoscuţi sub numele de vikingi. Impreună cu norvegienii si suedezii, acestia au colonizat teritorii, au condus expeditii si au facut comert peste tot in Europa. Danezii zilelor noastre sunt mandri de bunastarea tarii lor, precum si de gradul ridicat de protectie sociala de care beneficiaza toti cetatenii.

Religie Cea mai mare parte a populatiei, circa 82,1%, este de religie protestanta fiind urmata de populatia musulmana cu un procent de 3%.

Gastronomie Bucataria daneza este una nepretentioasa si hranitoare, bazandu-se pe ingrediente simple, fara combinatii surprinzatoare. Carnea si pestele pe de o parte, cartoful si cerealele pe de alta sunt aici alfa si omega in materie de gastronomie. De mai bine de 200 de ani, localnicii nu s-au plictisit sa puna pe masa painea de secara si carnea afumata de porc, alaturi de cate un pahar mare de bere. Foarte populare in arhipelag sunt vandgred (terci din cereale cu apa, de regula din ovaz), gule arter (supa de mazare boabe), bleflask (felii de carne de porc si de mere, prajite in grasime) si klipfisk (cod deshidratat). Culmea rafinamentului este atinsa de sadsuppe (supa de fructe), de galustele de carne sau peste prajite in crusta de aluat si de codul fiert, servit cu sos de mustar.

Zile nationale In Danemarca se sarbatoreste anul Ziua Constitutiei pe 5 mai si Ziua Reginei pe 15 aprilie. Cu acest prilej, danezii vin la rezedinta regala, unde la ora 12 regina iese si saluta publicul.

Limba oficiala Limba nationala, daneza, este strans inrudita cu suedeza si norvegiana, cu care impartaseste stranse legaturi istorice si culturale. Danemarca, impreună cu Suedia si Norvegia, face parte din regiunea culturala denumita "Scandinavia" si este membra in Consiliul Nordic.

Viza Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Danemarca, aceasta fiind in Uniunea Europeana.

Moneda nationala Coroana daneza (1 krone = 100 ore).

Ora locala GMT + 1ora

Electricitate 230 V


Norvegia
Introducere generala Regatul Norvegiei, neoficial "tara fiordurilor", este un stat situat in partea de nord a Europei, in vestul Peninsulei Scandinave si se invecineaza la est cu Suedia, la nord-est cu Finlanda si Rusia, la nord cu Oceanul Arctic si la vest cu Oceanul Atlantic. Imparte granite maritime cu Rusia, Islanda, Groenlanda, Insulele Feroe, Danemarca, Suedia si Marea Britanie. Capitala si cel mai populat oras al tarii este Oslo. Tara este formata din 19 provincii si 428 de comune, acestea reprezentand diviziunile administrative. Norvegia este o monarhie constitutionala si este membra a Natiunilor Unite, insa nu si a Uniunii Europene. Economia tarii este dominata de sectorul serviciilor, urmat de productia industriala si agricultura, iar cele mai mari industrii sunt cele de masini, de prelucrare a lemnului, de fabricare a hartiei si indutriile chimica, textila si alimentara. Se bucura de unul dintre cele mai ridicate standarde de trai datorita exportului de gaze si de petrol marin. Turismul reprezinta o sursa importanta de venituri, Norvegia fiind o destinatie populara datorita numeroaselor atractii turistice, fiordurilor, bisericilor de lemn unice in lume si arhitecturii impresionante. Tara are o clima temperat oceanica, iar in interiorul tarii predomina climatul continental. Cea mai interesanta trasatura a climei o reprezinta fenomenul "Zilele Polare" cand in Insulele Lofoten, vara, soarele nu apune niciodata. Temperatura medie se incadreaza intre -7 grade C (in timpul iernii, in unele zone ajungand si la - 40 grade C) si 16 grade C (in timpul verii).

Suprafata Suprafata tarii este de 385.178 km2, dintre care 368.965 km2 de uscat și 16.213 km2 de apa, fiind a 62-a tara ca marime din lume. Relieful Norvegiei este unul predominant muntos, teritoriul tarii fiind strabatut de Muntiii Scandinaviei, iar cea mai mare inaltime (2.469 m) se atinge in sud-vestul tarii, in varful Galdhopiggen. In Norvegia se gasesc in jur de 50.000 de insule, numeroase lacuri, aici aflandu-se cel mai adanc lac din Europa (Hornindalsvatnet) si cel mai mare ghetar din Europa continentala, Jostedalsbreen. De asemenea, o trasatura unica o constituie fiordurile, tara fiind renumita pentru aceasta forma de relief.

Populatie Cu o populatie de 5,1 milioane de locuitori, Norvegia se afla pe locul 117 in lume. Norvegia este locuita predominant de norvegieni (94,4%), dar si de sami, rromi, evrei si finlandezi.

Scurt istoric Norvegia, una dintre cele mai vechi regiuni, este ocupata intre secolele VIII-XI de vikingi. In anul 1319, tara este unita cu Suedia, iar in 1397 se formeaza Uniunea de la Kalmar prin unificarea Norvegiei, Suediei si Danemarcei. Chiar daca 116 ani mai tarziu Suedia se retrage, Norvegia ramane in Uniune pana in anul 1814. Urmeaza o lunga perioada in care tara se afla sub dominatie daneza si suedeza, pentru ca in anul 1905 sa-si obtina independenta. In Primul Razboi Mondial ramane neutra, insa este cucerita de germani in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Norvegia este unul dintre membrii fondatori ai AELS si NATO, insa populatia tarii a refuzat aderarea la Uniunea Europeana.

Religie Biserica Luterana este biserica nationala a Norvegiei. Majoritari sunt protestantii/luteranii evanghelici (86%). Pe locul secund se afla romano-catolicii (2,4%), urmati fiind de musulmani (1,8%), ortodocsi (1,1%), penticostali (1%) si persoane apartinand altor religii (7.7%).

Gastronomie Bucataria norvegiana este cunoscuta pentru accentul pus pe prospetimea ingredientelor, meniul cuprinzand in special preparate din peste si fructe de mare. Pe langa peste, se mai consuma si carnea de elan, cerb, ren, cocos de munte, porc, vita, miel si berbec, un preparat traditional numit brunost (branza dulce, maronie, preparata din lapte de capra). In Norvegia se bea in special vodca, bere si sucuri din fructe, iar deserturile sunt facute din biscuiti, mere, sau fructe de padure.

Zile nationale Pe 17 mai se sarbatoreste ziua nationala a Norvegiei, ce aniverseaza data adoptarii Constitutiei, in 1814.

Limba oficiala Norvegiana, cu cele doua dialecte bokmal si nynorsk, este limba oficiala. Alte limbi, precum sami, kven si romani sunt vorbite de minoritati.

Viza Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Norvegia.

Moneda nationala Coroana Norvegiana (NOK) , 1 euro = 8,397 NOK

Ora locala GMT +1 ora, GMT +2 ore (ora de vara)

Electricitate 230 V


Suedia
Introducere generala Suedia, oficial Regatul Suediei, este un stat situat in partea de nord a Europei si se invecineaza la nord-vest cu Norvegia, la nord-est cu Finlanda, la sud-vest cu Marea Nordului si la est cu Marea Baltica. Capitala si cel mai mare oras al tarii este Stockholm. Tara este impartita in 21 de comitate si 290 de comune, acestea reprezentand diviziunile administrative. Suedia este o monarhie constitutionala, membra a Uniunii Europene, a Organizatiei Natiunilor Unite, insa nu este membra NATO. Economia tarii este dominata de sectorul serviciilor, urmat de productia industriala si agricultura, iar cele mai mari industrii sunt cele extractiva, metalurgica, constructoare de masini si energetica. Turismul reprezinta o sursa importanta de venituri si Suedia este o destinatie turistica populara, turistii fiind atrasi de bogatia arhitectonica si de peisajele incantatoare. Partea de nord este caracterizata de climatul continental, iar cea sudica este sub influenta marina. In partea sudica, temperatura medie se incadreaza intre -2 grade C si 17 grade C, iar in partea nordica a tarii intre -10 grade C (la nord de cercul polar temperatura este mult mai scazuta) si 15 grade C.

Suprafata Suprafata tarii este de 449.964 km2, dintre care 410.934 km2 de uscat si 39.030 km2 de apa, fiind a 56-a tara ca marime din lume. Relieful Suediei este format predominant din platou si campie, insa in vestul si in nord-vestul tarii se intind Alpii Scandinaviei, cu altitudinea maxima de 2.111 m, atinsa in varful Kebnekajse. Aici se afla numeroase insule si aproximativ 96.000 de lacuri, cele mai cunoscute fiind Vaner (5.584 km2), Vatter (1.899 km2) si Malar (1.140 km2).

Populatie Suedia are o populatie de 9,7 milioane de locuitori, aflandu-se pe locul 90 in lume. Suedia este locuita predominant de suedezi (79,1%), acestia fiind urmati de finlandezi (2,38%), irakieni (1,74%), polonezi (0,91%), iranieni (0,84%).

Scurt istoric Numele Suediei vine de la tribul germanic svear care a intemeiat imperiul suedez, in secolul VI. In anul 1397 se formeaza Uniunea de la Kalmar, prin unirea Norvegiei, Suediei si Danemarcei. Danemarca ataca in mod repetat Suedia, iar in anul 1520, aceasta riposteaza, printr-o revolta condusa de Gustav I, revolta ce se termina prin incoronarea acestuia ca rege si prin declararea independentei tarii. La sfarsitul Razboiului de Treizeci de Ani, Suedia este o forta dominanta, insa pierde o parte din teritorii in timpul Razboiului Nordului. Suedia ramane neutra in timpul celor doua razboaie mondiale, nu devine membra a niciunei aliante militare si in anul 1995 adera la Uniunea Europeana, insa fara sa adopte moneda unica.

Religie Biserica Luterana este biserica nationala a Suediei. Majoritari sunt luteranii (67,5%), restul procentelor revenind ortodocsilor, catolicilor, budistilor, evreilor si persoanelor care apartin altor religii.

Gastronomie Suedia este cunoscuta drept tara care foloseste cel mai mult mancarea ecologica, iar bucataria suedeza are feluri consistente din legume, dar si din peste sau carne. Meniul de zi cu zi al suedezilor cuprinde mai ales carne de pui, porc, vita, ren, cartofi si fructe de padure. In ceea ce priveste pestele, se pune mare accent pe preparatele din somon, unul dintre cele mai importante felurile de mancare fiind gravlax (file de somon marinat, servit cu marar). Alte specialitati sunt sursromming (hering murat), kaldolmar (fel de mancare asemanator sarmalelor) si racii, care se mananca cu branza suedeza si paine alba. In Suedia se gasesc multe sortimente de paine, cele mai cunoscute fiind tunnbrod, knackerbrod, chiflele cu diverse arome si painea de secara. Turistii pot opta pentru diverse sortimente de vodca, bere, iar una dintre bauturile traditionale este glogg (vin fiert cu scortisoara, coaja de portocala si cardamom).

Zile nationale Pe 6 iunie se sarbatoreste ziua nationala a Suediei, ce aniverseaza data proclamarii Constitutiei, in 1809.

Limba oficiala Limba oficiala este suedeza. Alte limbi, precum finlandeza, meankieli, sami, romani si idis sunt vorbite de minoritati.

Viza Limba oficiala este suedeza. Alte limbi, precum finlandeza, meankieli, sami, romani si idis sunt vorbite de minoritati.

Moneda nationala Coroana Suedeza (SEK), 1 Euro = 9,29 SEK

Ora locala GMT +1 ora, GMT +2 ore (ora de vara)

Electricitate 230 V


Finlanda
Introducere generala Finlanda, oficial Republica Finlanda si neoficial "tara celor o mie de lacuri", este un stat situat in partea de nord a Europei si se invecineaza la vest cu Suedia, la nord cu Norvegia, la est cu Rusia si la sud cu Estonia. Capitala si cel mai mare oras al tarii este Helsinki. Tara este formata din 19 regiuni, 70 subregiuni si 336 de comune, acestea reprezentand diviziunile administrative. Finlanda este membra a Uniunii Europene, a Natiunilor Unite si este singura tara din UE vecina Rusiei care nu este membra NATO. Economia tarii este dominata de sectorul serviciilor, urmat de productia industriala si rafinare si productia de materii prime, iar cele mai mari industrii sunt cele de electronice, masini si indutriile forestiera si chimica. Turismul reprezinta o sursa importanta de venituri, Finlanda fiind o destinatie turistica populara, mai ales ca este considerata a fi tara lui Mos Craciun, care ar trai in nordul Laponiei. Arhitectura din aceasta tara reflecta influentele tarilor vecine si istoria bogata. Influenta suedeza si cea ruseasca se vede in casele de lemn din partea vestica si in bisericile rusesti din partea estica. Finlanda este renumita pentru calitatea gastronomiei si bauturilor traditionale. Intreaga tara are o clima subpolara, cu veri calde si ierni geroase, iar temperatura variaza destul de mult intre partea de sud si cea de nord, prezentand si caracteristici de clima continentala si oceanica. Temperatura medie se incadreaza intre -8 grade C (in timpul iernii, -40 grade C in cazul Laponiei) si 15 grade C (in timpul verii).

Suprafata Suprafata tării este de 333.145 km2 , dintre care 304.623 km2 de uscat și 33.552 km2 de apă, fiind a 65-a tara ca marime din lume. Relieful Finlandei nu este unul inalt, altitudinea medie fiind de doar 152 m, iar cea mai mare inaltime (1.328 m) se atinge in Laponia, in varful Haltiatunturi. In aceasta tara se gasesc in jur de 188.000 de lacuri si 179.000 de insule. Cele mai mari lacuri sunt Saimaa (4.400 km2) si Paijanne (1.090 km2). Cea mai mare concentrare de insule se afla in sud-vestul marii Archipelago, intre partea continentala a Finlandei si principala insula din Arhipelagul Aland.

Populatie Cu o populatie de 5,4 milioane de locuitori, Finlanda se afla pe locul 115 in lume. Finlanda este locuita predominant de finlandezi (93,4%), acestia fiind urmati de finlandezii vorbitori de limba suedeza (5,6%), rusi (0,5%), estonieni (0,3%), romi (0,1%) si sami (0,1%).

Scurt istoric In 1157 Finlanda este cucerita de Suedia, devenind parte a regatului Suedez pana in anul 1809, cand este cedata Rusiei. Profitand de Revolutia Bolsevica cu care se confrunta Rusia, parlamentul finlandez declara independenta statului pe 6 decembrie 1917. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, finlandezii se alatura nazistilor impotriva Rusiei, insa ca urmare a tratatului de pace de la Paris sunt nevoiti sa cedeze o parte din teritorii in favoarea U.R.S.S. de care raman legati pana in anul 1948, atunci cand statul sovietic se destrama. Dupa terminarea celui de-al doilea Razboi Mondial, tara adopta o politica de neutralitate, iar in anul 1995 devine membra a Uniunii Europene. In 2003 Finlanda devine prima si singura tara din Europa in care functiile de presedinte si de prim ministru sunt ocupate de femei.

Religie Biserica Luterana si Biserica Ortodoxa sunt bisericile nationale ale Finlandei. Majoritari sunt luteranii (82,5%), pe locul secund aflandu-se persoanele fara afiliere religioasa (15,1%) urmati de ortodocsi (1,1%), musulmani, israeliti si alte comunităti necrestine (1,3%).

Gastronomie Simplitatea felurilor de mancare traditionale finlandeze a fost transformata intr-un avantaj, punandu-se un accent deosebit pe prospetimea ingredientelor. Carnea si pestele joaca un rol important in bucataria traditionala din vestul tarii, pe cand in partea de est se consuma mai mult legume si ciuperci. Meniul de zi cu zi al finlandezilor cuprinde mai ales carne de pui, porc, ren, elan, urs, rata, gasca si iepure, peste, produse lactate, cartofi, napi, ciuperci si fructe de padure. In Finlanda se gasesc multe varietati de paine, cele mai consumate fiind painea neagra, painea cu miere, cu lapte si cu scortisoara. Finlandezii beau vodca in cantitati mari, cea mai cunoscuta fiind vodca Koskenkorva, una dintre bauturile traditionale. Turistii mai pot opta si pentru diverse sortimente de vin si de bere. Nelipsita de pe masa de Craciun este bautura traditionala glogi, preparata dintr-un amestec de alcool si suc mere, de afine sau de fructe de padure, la care se adauga si stafide si migdale.

Zile nationale Pe 6 decembrie se sarbatoreste ziua nationala a Finlandei, ce aniverseaza proclamarea independentei fata de Rusia.

Limba oficiala Finlanda are doua limbi oficiale, finlandeza si suedeza. Alte limbi, precum sami, romani, kareliana sunt vorbite de minoritati.

Viza Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Finlanda, deoarece aceasta tara face parte din Uniunea Europeana.

Moneda nationala Euro

Ora locala GMT +2 ore, GMT +3 ore (ora de vara)

Electricitate 230 V
ISO 9001
ISO 9001

Servicii Turism

Aboneaza-te la newsletter

* Email:
Nume Prenume:
Judet:
 
* Security code:
Prin inscrierea la newsletter ai citit si esti de acord cu Termenii si Conditiile
 

Cere detalii consultantului tau




+4 0771 638 324 / +4 0372 909 708
bucuresti@cocktailholidays.ro

Cocktail Holidays on Facebook Cocktail Holidays on Instagram

Ordonanta nr. 2 / 2018 privind pachetele de servicii de calatorie si servicii de calatorie asociate | Contract de Comercializare a Pachetelor de Calatorie
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului - INFO CONS - tarif normal: 021/9551 / www.anpc.gov.ro  |   Certificat Manager in activitatea de Turism
Licenta de Turism  |   Polita de asigurare privind rambursarea cheltuielor de repatriere si-sau a sumelor achitate de catre turisti in cazul insolventei sau falimentului agentiei de turism

© Copyright 1993 - 2019 Cocktail Holidays . Toate drepturile rezervate