Arhipelagul Madeira este regiune autonomă a Portugaliei, situat în largul coastei Marocului, în Oceanul Atlantic de Nord. Compusă din patru insule distincte, Madeira găzduiește principalele insule Madeira și Porto Santo, precum și insulele mai mici, Insulele Desertas și Selvagens. Madeira este cunoscută drept Insula Grădină, precum și Perla Atlanticului și se mândrește cu un climat blând și confortabil pe tot parcursul anului. De la peisaje montane la orașul plin de viață Funchal, există o multitudine de atracții turistice uimitoare de care îți vei aminti mereu.

balene si delfini in Madeira
Madeira Mar 019©Andre Carvalho

Despre gradinile tropicale

José Berardo a creat grădinile la începutul anilor 1990, iar pasiunea lui pentru artă și natură isi face simtita prezenta pretutindeni – de la pagoda și grădinile orientale, până la cascadele și sculpturile ornamentale.
Monte Palace Tropical Gardens, sunt grădinile aflate chiar în afara fostului hotel numit Monte Palace. Grădina ocupa o suprafata de 70.000 si găzduiește peste 100.000 de specii de plante exotice, venite din întreaga lume. Alaturi de aceasta flora bogata se afla si o fauna la fel de surprinzatoare ce dispune de lebede și rațe, care populează lacul central, alaturi de păuni și găini, care se plimbă liberi în principalele zone ale gradinii. În lacul central, vizitatorii pot admira frumusețea și măreția lebedelor negre. Acestea preferă ca habitat natural apa rece, relativ puțin adâncă a lacurilor și iazurilor. Cu toate acestea, ceea ce diferențiază aceste grădini tropicale este colecția de așa-numite fosile vii cunoscute sub numele de cicade. Pe langa frumusetea gradinilor, in incinta Monte Palace se poate gasi si un muzeu, pe mai multe etaje dedicat tuturor ce inglobeaza o serie de colectii impresionata ce trec de la minerale din întreaga lume la sculpturi africane. Aceasta înseamnă că Grădina Tropicală Monte Palace este atrăgătoare atât în ​​zilele însorite, cât și în zilele ploioase.

Cum sa ajungi la destinatie?

Grădinile Tropicale Monte Palace sunt situate pe dealurile de deasupra orasului Funchal. Pentru a ajunge la locatie poti sa iei telecabina din oras. Cu cat mai devreme, cu atat mai putina aglomeratie. La intorcere te poti bucura de o tura in jos cu toboganul pentru a ajunge inapoi in oras. Aceasta experienta inedita nu trebuie ratata sub nici o forma.

Orar& Bilete

Gradinile pot fi vizitate in fiecare zi a saptamanii, aceastea fiind deschise intre orele 9.30-18.00. In ceea ce priveste biletul, acesta se gaseste la pretul de 12,50€ pentru adulti iar pentru copii sub 15 ani, intrarea este gratis.

Porto Moniz

Piscinele naturale din Porto Moniz

Porto Moniz este un orășel fermecător situat în vârful nord-vestic al Madeira. De-alungul timpului acest loc a fost izolat de restul insulei, orașul supraviețuind doar ca port de pescuit, fiind specializat in vânătoarea de balene. Aceasta destinație este cunoscută pentru delicioasele trestii de zahăr și prăjituri cu miere. Dincolo de brutării, una dintre cele mai interesante atractii din zona o constituie piscinele naturale. Aceste piscine naturale s-au format de-a lungul a mii de ani prin răcirea lavei vulcanice ce ulterior a dus la saparea si crearea acestor bazine naturale din piatra. Apa provine din ocean iar datorita fluxului si refluxului, aceasta se pastreaza mereu limpede. Peisajul din jurul piscinelor este unic datorita vederii panoramice pe care o ofera asupra coastei marii si a stancilor.

Madeira025Henrique Seruca

Cum sa ajungi la locatie

Pentru a ajunge in Porto Moniz cea mai accesibila si usoara modalitate este masina. Satul se afla la doar 50 de kilometrii distanta de Funchal, adica aproximativ 50 de minute de calatorit. Odata ajunsi, plaja dispune de parcare, vestiare cu dulapuri pentru depozitarea lucrurilor personale, snack bar deschis in sezonul estival, prim ajutor, sezlonguri si umbrele de inchiriat.

Orar& Bilete

Piscinele sunt deschise pe tot parcursul anului între orele 9:00 și 19:00, în timpul verii și 9:00 și 17:00, în timpul iernii. Taxa de intrare pentru vizitatorii de peste 3 ani este de 1,50€, copii sub aceasta varsta si oamenii ce prezinta handicap mai mare de 60% bucurandu-se de intrarea gratis.

Levada da Ribeira da Janela 0924

Sursa: Journey Era

Pesterile Vulcanice Sao Vicente

Madeira Mar 017©Andre Carvalho

Cum s-au format pesterile vulcanice?

Cu mai bine de 890.000 de ani în urmă, Peșterile Sao Vicente s-au format ca rezultat al unei erupții vulcanice. Datorita faptului ca partea exterioara a stancii a fost expusă la temperaturi mai scăzute, fluxul de lava s a solidificat mai rapid, în timp ce în interior, temperatura lavei a ramas ridicata, continuand să curgă si sa sape in stanca, formând o serie de tuburi de lavă, care au dus la crearea peșterilor San Vicente. Acest set de opt „tuneluri vulcanice” are o dezvoltare totală de peste 1000 de metri lungime, a căror înălțime maximă variază între 5 și 6 metri, fiind de altfel si cel mai cunoscut până acum din insula Madeira.

De asemenea, Centrul de vulcanism este situat chiar lângă Peșterile din Sao Vicente. Acesta combină cultura și divertisment printr-o colecție grozavă de exponate ce explică activitatea vulcanică și formarea geologică a peisajului incredibil din Madeira.

Cum sa ajungi la destinatie

Durata călătoriei între Peșterile São Vicente și Funchal este de aproximativ 40 de minute cu masina și acoperă o distanță de aproximativ 35km. Daca nu dispui de o masina, poti lua autobuzul din centrul orasului Funchal de la linia 6. Durata calatoriei este de 1 ora si 40 de minute si costa aproximativ 5 euro.

Orar& Bilete

Pretul de intrare faciliteaza atat plimbarea prin incredibilele pesteri subterane cat si explorarea Centrului Vulcanic.  Un bilet normal pentru adulti costa 8 euro, in timp ce biletul pentru copiii sub 14 ani, si batranii peste 65 este doar 6 euro. Copii sub 5 ani au intrarea gratis. Programul zilnic, pe tot parcursul anului este intre orele 10:00 si 18:00.

Levada Do Rei

Ce sunt levadas?

În Madeira, levadas reprezinta un sistem de apeducte ce datează încă din secolul al XV-lea. Acestea joacă un rol critic în furnizarea fermelor locale cu apa necesară agriculturii. Una dintre cele mai bune moduri de a explora Madeira este o plimbare la pas pe una dintre numeroasele drumetii pe care le oferă aceste levadas. Plimbările prin levada te vor purta de-a lungul acestui sistem de canale deschise ce a fost construit acum mai bine de 600 de ani, cand insula a fost colonizata pentru prima data.
Unul dintre cele mai fascinante trasee montane este Levada Do Reí, cunoscut si sub numele de ‘Plimbarea Regilor’. Acest traseu face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Cu o distanta de aproximativ 9 kilometrii, Levada do Rei va poarta prin poteci forestiere incredibile, cascade uluitoare si tuneluri inverzite ce ofera privelisti spectaculoase. Flora si fauna locala este cu adevarat un element impresionant ce va va insotii la fiecare pas in aceasta aventura ce aduna diferite specii de pasari native in acest paradis natural neatins. La capătul defileului veți găsi o cascadă uriașă putin ascunsă la care se poate ajunge cu câteva cățărări de baza și un sentiment puternic de aventură.

Madeira029Henrique Seruca 1 2

Cum sa ajungi la destinatie

Punctul de plecare al Levada do Rei este în Santana, aflat in partea de nord a Madeira. Din Funchal, calatoria durează aproximativ 55 de minute cu mașina pe o distanță de 50 de kilometri. Odata ajunsi la locatie, „Quinta Levada do Rei” este un restaurant ce va asteapta la capătul traseului unde puteți gasi si parcarea, puteți lua o cafea sau prânzul și puteți merge la toaletă înainte sau după drumeție.

Orar& Bilete

Plimbare prin Levada este gratuita, daca alegi sa mergi in drumetie de unul singur. Drumul este marcat pe tot parcursul calatoriei cu semne pentru a asigura ca nici un turist nu se poate pierde. Daca insa alegeti sa parcurgeti traseul alaturi de un ghid, pretul individual pentru adulti este de aproximativ 40 de euro. In ceea ce priveste copii, celor sub 12 ani le revine pretul de 20 de euro.

Gradina Botanica din Madeira

Madeira011Henrique Seruca

Despre Gradina Botanica

Încă din secolul al XVII-lea, Insula Madeira era in așteaptarea unei grădini botanice datorita condițiilor climatice ce favorizeaza vegetaţia exuberanta atat de prezenta pe insula. In anul 1960 acest vis a devenit realitate.

Aflat la 3 kilometrii de centrul orașului Funchal, la Quinta do Bom Sucesso este o resendinta privată ce a aparținut familiei Reid. Cu aproximativ 35.000 m2, Grădina a luat nastere chiar in acest loc si acum se mândrește cu peste 2000 de plante exotice cu forme armonioase si culori contrastante gata sa ti fure privirile si sa te lase uimit.

In zilele noastre, Gradina Botanica a ajuns deținuta de guvernul regional din Madeira care a deschis si un centru de stiinta si cultura. Gradina Botanica are mai multe zone de vizitat. Prima si poate chiar si cea mai spectaculoasa este zona plantelor indigene și endemice. Acestea sunt plante exclusiv din Madeira și alte insule atlantice, cum ar fi Azore, Canare sau Capul Verde. Există aproximativ 100 de plante indigene expuse, de la cele care se găsesc în mod caracteristic pe versanții Madeirei, până la faimosii copaci găsiți în pădurea naturală a Madeira, pădurea „Laurissilva”. O alta zona impresionanta este si zona Suculentelor; capacitatea de stocare a apei este ceea ce distinge plantele din acest departament de restul, majoritatea provenind din America de Sud. Ultima zonă a gradinii are in prim plan pomii fructiferi tropicali și subtropicali, cum ar fi mango, papaya și avocado, precum și arbori de cafea, trestie de zahăr și plante medicinale populare.

Cum sa ajungi la destinatie

Grădina Botanică Madeira este situată în Monte, deasupra Funchalului. Exista mai multe optiuni pentru a ajunge la aceasta locatie. Prima si cea mai palpitanta este cu telecabina din orasul Funchal. Acest traseu ofera o priveliste frumoasa asupra orasului, dureaza aproximativ 30 de minute si ajunge la pretul de 30$ dus-intors. In cazul in care aveti frica de inaltime, puteti alege sa mergeti cu autobuzul, pe care il luati tot din capitala insulei, Funchal.

Orar& Bilete

Orele de deschidere ale Grădinii Botanice din Madeira variază în funcție de sezon, așa că este bine de știut că în aprilie și octombrie orele de deschidere se schimbă.
Pe perioada 1 octombrie – 29 aprilie, programul este intre 9:00-18:00. Din 30 aprilie până pe 30 septembrie, ora de inchidere se modifica cu 20:00. Taxa de intrare la Grădina Botanică din Madeira este de 6 € pentru adulti, 3€  pentru copiii intre 6-12 ani, iar cei sub 6 ani se pot bucura de gradini gratis.

Madeira Mar 003©Andre Carvalho

Padura de Lauri

Istoria padurii de Lauri

Dezvoltându-se între 300 și 1300 m altitudine, Pădurea de Lauri a Insulei Madeira, numita si „Laurissilva” este o replică a pădurilor ce au acoperit o mare parte din Europa până la ultima glaciație. Clasificată de UNESCO ca patrimoniu natural, este cea mai mare pădure de dafin din lume. Padure fermecata si plina de secrete, are o diversitate biologica enorma. Aproape toate plantele și animalele care trăiesc aici sunt exclusiv din pădurea de dafin. Frunzele veșnic verzi ale acestui copac au ajuns să acopere 60% din insulă. Odată cu incendiile, agricultura și așezările umane, suprafața s-a redus la 20%, ceea ce corespunde totuși la 15.000 de hectare, majoritatea fiind aflate pe coasta de nord. Temperatura este un factor crucial pentru dezvoltarea acestor păduri. Padurea se dezvolta cel mai bine în râpe adânci și umede, precum Ribeiro Frio și Ribeira da Janela. Aici ceata de coastă este foarte frecvent intalnita si ajuta la mentinerea umiditatatii optime. Pădurea poartă numele speciei predominante, frunza de dafin, dar există și tilda, Barbusano, mahonul sau fagul.
Pamantul este acoperit de tonuri de verde și roșu de la ferigi, licheni și mușchi. Aceste păduri sunt vitale pentru natură și economia insulei. Ele ajutand si la conservarea apei, nu numai a ploii și a ceații. Fără acest ecosimstem, irigarea culturilor la altitudini de peste 1300 m nu ar putea fi posibila.

Madeira Mar 005©Andre Carvalho

Cum sa ajungi la destinatie

Pădurea Fanal este situată pe platoul montan Paul da Serra, în partea de nord-vest a Madeira, la aproximativ 10 km la est de orașul Ribeira Da Janela. Dacă conduceți din Funchal, călătoria are o lungime de 50 kilometrii și durează aproximativ 1h 30 minute. Singura modalitate de a ajunge aici este fie cu masina personala, fie intr un grup organizat. Ghizii montani vă pot oferi o mulțime de informații și includ adesea transferuri la hotel.

Orar& Bilete

Padurea poate fi vizitata pe tot parcursul anului, vremea fiind sigurul element care ar putea influenta experienta. Aceasta frumusete naturala se poate vizita fie individual, pe gratis, fie intr-un grup organizat cu ghizi montani ce va pot oferi o mulțime de informații. Aceste tururi costa aproximativ 50 de euro și majoritatea includ si transfer la hotel.

Madeira Mar 029©Andre Carvalho

Varful Ruivo- Arieiro

Madeira Mar 019©Andre Carvalho

Descopera traseul montan Arieiro- Ruivo

Pico Ruivo este cel mai înalt vârf din Madeira, cu peste 1 800 metrii altitudine. Acest traseu este activitatea perfecta pentru cei care doresc să experimenteze o mică aventură în vacanță. Acest traseu are loc în imenșii și magnificii munți ai Madeirei, așa că pregătirea fizică și rezistență sunt necesare pentru aceasta drumeție, care este presarata cu multe suișuri și coborâșuri. Pe parcursul traseului te poți bucura de peisajele minunate compuse din formidabilele formațiuni stâncoase cu o flora si o fauna deosebita. Pe parcursul acestei călătorii poti vizita cele mai înalte trei vârfuri din Madeira: Pico do Arieiro, Pico das Torres și Pico Ruivo.
Odată ajuns la Pico Ruivo te poti relaxa si te poti bucura de o vedere de 360 de grade asupra insulei si asupra punctelor principale: Curral das Freiras, Porto Santo și multe altele.

Orar& Bilete

Considerat în general un traseu provocator ce durează în medie 4 h 48 min pentru a putea fi dus la capat. Aceste drumetii se pot face, fie individual, fie intr-un tur organizat de o zi alaturi de un ghid local. Prima varianta este gratis, in timp ce cea de-a doua implica rezervarea din timp a unui ghid ce te va insotii pretutindeni. Pretul unui astfel de tur se incadreaza intre 35 si 50 de euro.
Aceasta este o zonă foarte populară pentru drumeții, așa că, daca doresti sa faci drumetia de unul singur, cu siguranta că vei întâlni si alți oameni în timpul explorarii. Traseul este deschis pe tot parcursul anului și merita de vizitat oricând.

Cum sa ajungi la destinatie?

Bucurați-vă de acest traseu ce isi are inceputul in Santana. Durata călătoriei cu autobuzul între Santana și Funchal este de aproximativ 58 de minute și acoperă o distanță de aproximativ 40 kilometrii.

Madeira011Henrique Seruca

Valea Călugărițelor

Viziteaza faimoasa Vale a Calugaritelor

Situată în inima Madeirei, Valea Călugărițelor este un satuc ce ofera o panorama spectaculoasa plina de vârfurile stâncoase abrupte ce se ridică deasupra satului mic aflat intr-o vale. Uriașul cazan în care se află Curral das Freiras, tradus ca Valea Calugaritelor, a fost format atat prin eroziuni muntoase cat si prin activitate vulcanică.
Curral das Freiras a fost proprietatea unui cuplu care a vândut acest teren căpitanului de la Funchal, João Gonçalves da Câmara. Acest căpitan a dat pământurile fiicelor sale când acestea au intrat în mănăstirea Santa Clara. Povestea spune ca in 1566 călugărițele de la mănăstirea Santa Clara au fugit de pirații care atacau Funchal și au găsit izolare aici, unde au adus și comoara mănăstirii. Parohia este foarte izolată, iar localnicii trăiesc în principal din ceea ce cresc, castanele locale fiind una dintre delicatesele speicifice ce se regasesc in aproapte toate preparatele.

Cum ajungi la destinatie?

Fiind amplasat intre munti, drumul catre Valea Calugluați este unul foarte intortochiat, plin de curbe stranse ce ofera privelisti incredibile asupra dealurilor verzi si luxuriante. Autobuzul 81 din centrul Funchal este optiunea perfecta pentru a va bucura de aceasta panorama fara griji. Pretul unui bilet este de 4 euro.

Orar& Bilete

Satul se poate vizita fara nici un cost. In functie de experienta pe care o doriti, poti sa alegi sa vizitezi Valea Calugaritelor singur, sau intr-un tur organizat, ce costa aproximativ 30 de euro.

Madeira Mar 009©Andre Carvalho
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six − three =