Cocktail de Calatori este cea mai nouă serie de articole tip interviu de pe blogul nostru! Am provocat mai multe persoane publice să ne răspundă la 10 întrebări despre ei și obiceiurile lor atunci când călătoresc.

Abia așteptam să vedeți ce v-am pregătit!

Seria noastra continuă cu Roxana Ciuchilan.

Mamă, soție, travel blogger și content creator. Roxana de la Prin Lume, este exemplul perfect de mamă care a reușit să își îmbine pasiunea de a călători cu rolul de părinte. Alături de soțul ei, aceștia cutreieră lumea în lung și în lat, insuflându-le celor mici din spiritul lor aventurier.

LOGO Emblem

Pe o scară de la 1 la 10, cât de entuziasmată ești în acest moment al vieții tale?

Foarte aproape de 10 🙂 Îmi lipsesc câteva sutimi până la 10 curat, din cauza oboselii, dar cred sincer că mă aflu în cel mai fericit moment al vieții mele.

roxana 1

Când te gândești la călătorii, care este primul lucru care îți vine în minte?

Primul și primul lucru la care mă gândesc acum, după un an și jumătate de necălătorit înafara țării din cauza pandemiei, e călătoria cu avionul. Mi-e dor de mirosul de combustibil, de senzația aceea de fericire când urcăm în avion și ne bate vântul în păr, mi-e dor de îmbulzeala din avion, de fluturii din stomac când decolăm, de mâncarea proastă din avion (da, da, mor de dor!), de aterizările line sau cu hopuri (ori de care ar fi!) și de entuziasmul cu care intrăm în aeroportul de la destinație.

Dacă ai fi acum în Grecia, ce ai face?

Aș sta la plajă (pe o plajă pustie și nepopulată), aș bea un cocktail, aș mânca mult pepene, aș vedea toate răsăriturile și apusurile și cel mai probabil aș sta din tavernă în tavernă 🙂

roxana 2

Dacă ar fi să fii o insulă din Grecia, care ai fi și de ce?

Paros! Micuță, cochetă într-un mod discret, nu foarte populară printre turiști. Din tot researchul meu despre Grecia, Paros pare să fie insula perfectă pentru mine 🙂

Care este ritualul tău înainte de vacanță?

Bagaj cu o săptămână înainte, documentare despre destinație cu o lună înainte, planificare itinerariu cu câteva zile înainte.

Loc la geam sau pe culoar, în avion?

La geam, întotdeauna! Chiar și cu copil mic în brațe 🙂

Ce te stresează cel mai mult atunci când urmează să călătorești?

În mod normal nu mă stresează nimic, nici măcar aspectele logistice legate de bebelușeală, însă acum, în contextul pandemic, simt că mă stresează orice, pană și statul în aeroport…

.

Care sunt cele 5 must & always – haves pe care le iei cu tine atunci când călătorești?

– aparat foto și obiective

– telefon și incărcător

– acte

– trusă de makeup cu produse travel size

– revista Burda (e un ritual de călătorie să îmi iau o revistă de croitorie in orice vacanță)

Ce le recomanzi cititorilor atunci când călătoresc în Grecia? (locuri, mâncare, activități)

Din păcate nu am călătorit extrem de mult în Grecia (spre rușinea mea), însă am ajuns în Zakynthos, Creta și Atena. Grecia mi se pare definiția vacanței, nu cred că există un alt loc din Europa despre care să pot spune același lucru. Si îmi place enorm pentru ca se lasă explorată, descoperită ușor, ușor. Sunt atât de multe locuri frumoase și ferite de ochii turiștilor, atât de multe taverne cu mâncăruri delicioase (daaa, aș merge în Grecia chiar și doar pentru mâncare!), atât de multe variante de day trip-uri și activități. Ce mi-ar plăcea mie (pentru când vor fi copiii suficient de mari incât să ii putem lăsă cu bunicii și să avem o primă vacantă romantică în doi :D) este o săptămană pe catamaran, într-un tur al Cicladelor. Este pe To Do List și sunt sigură ca vom face asta în anii ce urmează 🙂 Până atunci însă, vom alege destinații potrivite pentru familiile cu copii mici, insule ușor accesibile unde să putem avea tot ce ne trebuie pentru copii 🙂

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fourteen − 12 =