Mykonos - o Destinatie Perfecta Pentru o Vacanta Activa

Lasa-te cuprins de energia efervescenta a insulei si bucura-te de tot ce are de oferit paradisul cicladic!
Plecari din
Selecteaza perioada de plecare
2 0 1
×
Camera 1
Adulti
Copii
Adauga Camera
Selecteaza

Cannot find the right offer for you?
Submit a request and we will get back to you as soon as possible.

Un peisaj idilic din care nu lipsesc morile de vant, stradutele inguste si casele cu fatade albe. Acesta este decorul emblematic pe care Mykonos il ofera turistilor care aleg sa isi petreaca vacanta aici. Insula face parte din Arhipelagul Insulelor Ciclade si este cunoscuta pentru stilul de viata activ si spiritul tanar pe care il emana. 

Top 5 atractii turistice in Mykonos

1. Orasul Mykonos

Cunoscut sub numele de Hora, orasul este capitala insulei si este locul ideal unde vei simti cu adevarat atmosfera autentica greceasca. Unul din elementele distinctive ale acestui oras il constituie dispunerea diferita fata de celelalte capitale cicladice, care sunt construite sub forma de amfiteatru. In Hora, te vei putea plimba pe strazile inguste si vei putea admira arhitectura traditionala. In aceasta zona se afla mai multe obiective turistice pe care le poti vizita si unde vei cunoaste franturi din istoria bogata a locului. 

2. Biserica Panagia Paraportiani

Biserica este un edificiu religios unic in lume, care nu trebuie ratat atunci cand vizitezi Mykonos. Culoarea alba, specifica arhitecturii insulei, emana o aura angelica, care te va fermeca imediat. Structura bisericii s-a extins continu din secolul al XIV-lea, inglobang astazi 5 biserici diferite. Fiecare biserica are elemente distincte, iar fuziunea dintre acestea ofera un peisaj unic, care trebuie imortalizat.

3. Alefkantra sau "Mica Venetie"

Unul dintre cele mai cunoscute atractii din Mykonos, numele acesteia reflectand perfect stilul arhitectural pe care casele din aceasta zona il au. Amplasarea caselor pe marginea coastei si felul in care structura acestora se pierde in marea involburata alcatuiesc un peisaj divin, pe care vei vrea sa il admiri ore in sir. Strazile sunt presarate cu micute galerii si cafenele care emana o atmosfera calda si primitoare, specifica Greciei. 

4. Morile de vant

Morile de vant de pe insula dateaza din secolul al XVI-lea si au devenit emblema insulei. Acestea au fost construite de venetieni si impresioneaza prin structura simpla, care a supravietuit testul timpului. Morile amintesc de trecutul istoric al insulei, cand aceasta era un important centru agricol in Marea Egee.

5. Delos - insula zeilor

Insula se afla la mica distanta de Mykonos si este un obiectiv care trebuie vizitat, in special de impatimitii istoriei si ai mitologiei Greciei. Delos face parte din patrimoniul UNESCO si este o adevarata comoara arhitecturala si istorica. Este supranumita "Insula Zeilor", deoarece este considerata locul unde au luat nastere zeii Apollo si Artemis, iar vestigiile prezente pe insula intaresc aceasta credinta. Printre obiectivele pe care le poti vizita se numara Terasa Leilor, Calea Sacra si multe alte temple.

Cand este mai bine sa iti planifici vacanta in Mykonos?

Perioada ideala pentru un sejur in Mykonos variaza in functie de preferintele tale. Vremea este prielnica pe intreg parcursul anului, verile fiind calduroase si iernile blande. Daca iti doresti sa vizitezi Mykonos in plin sezon estival, poti alege perioada iulie - august, cand insula are parte de cel mai mare val de turisti, dar si de cele mai multe evenimente si petreceri. Cei care doresc o vacanta mai linistita si prefera sa evite aglomeratia, pot alege perioadele mai - iunie sau septembrie - octombrie, cand agitatia se diminueaza si preturile scad considerabil.