În primii ani ai noului deceniu, Ras al-Khaimah a continuat să facă parte din Imperiul Ormuz, zona râmând un hub comercial major și un punct strategic vital. Portughezii au văzut zona ca fiind o “perlă ascunsă” fiindcă era localizată strategic, avea acces la zone fertile și era un lider în comerț – de la condimente, la perle.

Portughezii au fost printre primii europeni care au ajuns în zona Peninsulei Arabice. Pionierul care a condus expediția către peninsulă a fost Vasco de Gama, primul european care a ajuns în India, pe mare. Acesta a avut primul voaiaj pe Cape of Good Hope, ca mai apoi în anul 1498 să ajungă în Peninsula Arabică.

La comanda lui Afonso de Albuquerque, până în 1515, portughezii au reușit să se stabilească în Golful Oman și Oceanul Indian prin forță burtă. Deja, odată cu venirea anului 1560 portughezii au atins maximul puterii maritime și au stabilit un monopol în comerț și mai mult decât atât, au transformat golful și oceanul în zone militare. În acest fel, portughezii au reușit să distrugă secole de comerț pașnic între lumea arabă și subcontinentul indian.

Pentru aproape un secol și jumătate portughezii au ținut cu dinții de puterea lor, dar odată cu venirea secolului al XVII-lea au început să se lupte cu rezistența indigenă și cu alte mari puteri europene; britanicii și olandezii.

Și acum, ca să facem o scurtă legătură și cu Ras al-Khaimah, portughezii au avut control asupra emiratului pentru aproximativ 11 ani, domnie care s-a terminat cu atacurile triburilor din Oman și capturarea zonei Rams și a orașului Ras al-Khaimah în 1633. Cu alte cuvinte, pierderea strâmtorii Ormuz a dus la pierderea puterii și a influenței acestora.

Odată cu pierderea Ormuzului și retragerea portughezilor din 1622 – 1625, începe o nouă eră de dominație; cea a olandezilor și a britanicilor. Din acel moment încoace, compania Dutch East India (fondată în 1602) și compania English East India (fondată în 1600 pentru a facilita schimburile de condimente între Anglia și estul indian) au luptat pentru influență în Golful Arabiei.[iv] Această luptă a dus la un conflict între cele două țări, conflict care a rezultat în afirmarea olandezilor ca stăpâni ai oceanului.

[iv] Maktaba. (n.d.). Maktaba, from  https://library.dctabudhabi.ae/sirsi/detail/1214034

În 1623, olandezii au reușit să încheie un acord cu Abbas cel Mare, al cincilea Safavid Shah al Iranului, pentru a face comerț cu mătase. Odată cu venirea secolului al XVII-lea, olandezii și-au afirmat puterea navală în Oceanul Indian și în Golful Arabiei. Aceștia au emis licențe de comerț naval, au impozitat navele ce treceau prin zonele lor și au controlat activele comerciale ce intrau și ieșeau din Golful Arabic, acțiuni care i-au pus pe olandezi în contact cu conducătorii emiratului Ras Al Khaimah. Chiar dacă se știe faptul că aceștia erau implicați în afacerile externe și interne ale olandezilor, nu se știe exact care erau conducătorii RAK.[v] Chiar și așa, în perioada respectivă se poate observa creșterea sferei de influență a familiei Qawasim – familie care urmează să rămână în istorie și să fie vitală și în ziua de astăzi.

[v] Wikipedia Contributors (2022). History of Ras Al Khaimah. [online] Wikipedia.  https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Ras_Al_Khaimah

Odată cu venirea anilor 1750, influența olandezilor începe să se slăbească din cauza altercațiilor dintre ei, englezi și francezi. Ca rezultat ale acestor conflicte, olandezii au pierdut un procent mare din ocean, ca mai apoi în 1766 să părăsească complet zona după revolta populației arabă locală.

Odată cu venirea anului 1720, britanicii începuseră să-și mărească să-și dezvolte influența în comerț’, iar dorințele lor primare erau să-și afirme puterea navală, să-și păstreze conexiunile de comerț cu India și să țină la distanță orice competitor european. Chiar și așa, când englezii au început să aibă interese pentru zona Peninsulei Arabice, familia Qawasim își stabilise deja o rețea de influență adâncă; nu numai că ocupau părți ale coastei persane, dar și întregimea emiratului Ras al-Khaimah.

Deja, din momentul acesta, se vorbește despre o luptă intre familia Qawasim și britanici pentru dominația Golfului Arabiei și dominația Oceanului Indian. Relatări ale acestor evenimente se pot întâlni în însemnările companiei British East India, însemnări care oferă doar o parte a întregii imagini istorice. Mulți istorici au criticat veridicitatea acestora.

Fiind îngrijorați din cauza arsenalului familiei Qawasim și faptul că ar putea interfera cu scopul lor de a controla toate rutele comerciale maritime dintre golf și India, britanicii lansează o multitudine de atacuri împotriva dinastiei. În 1820, britanicii îi înving pe Qawasim, lucru care a dus la ocuparea integrală a emiratului de către englezi.

De atunci, britanicii au impus o serie de tratate și reguli care vor duce la Tratatul general de pace din 1820, la Pacea maritimă și la Armistițiul maritim perpetuu din 1853.

De la semnarea Tratatului General pe Pace din 1820, până când britanicii s-au retras din zona Golfului Arabiei la data de 1 decembrie 1971, Marea Britanie a avut un rol crucial în formarea UAE și implicit în formarea emiratului Ras al Khaimah. Emiratul a rămas sub ocuparea britanicilor până în iulie 1820.

Odată anunțată dorința Marii Britanii de a se retrage din golf, s-au luat o serie de decizii politice care au dus la fondarea unui stat suveran independent. Primii pași pentru uniune au fost luați de liderii emiratelor Abu Dhabi și Dubai care în anul 1968 au semnat Acordul Uniunii.

Doar la o săptămână după acestea, alți șapte lideri ai țărilor din zonă au fost chemați în Dubai pentru negocieri, loc în care s-au pus bazele pentru un acord care urmărea formarea Federației Emiratelor Arabe. La această negociere fuseseră chemați liderul Qatarului, precum și liderul Bahrainului, care ulterior s-au retras. Sheikh Saqr bin Mohammed Al Qasimi, conducătorul RAK timp de 62 de ani, nu a fost de acord cu Curtea Suprema deoarece le oferea emiratelor Abu Dhabi și Dubai prea multă putere.

În consecință, la data de 18 iulie 1971 celelalte șase emirate rămase (Sharjah, Umm al Quawain, Ajman, Fujairah, Abu Dhabi, Dubai) au anunțat formarea Emiratelor Arabe Unite. Britanicii au părăsit oficial Golful Arabiei, iar la 2 decembrie 1971 federația Emiratelor Arabe Unite a fost proclamată oficial.

La 9 februarie 1972, Sheihk Saqr a declarat că singurul mod prin care UAE putea fi complet era dacă Ras al Khaimah făcea parte din uniune sau dacă își proclama independența. La 10 februarie RAK s-a alăturat în sfârșit Emiratelor Arabe Unite.[vi]

[vi] Wikipedia Contributors (2022). History of Ras Al Khaimah. Wikipedia. https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Ras_Al_Khaimah

Astăzi, Emiratele Arabe Unite se bucură se suveranitate și independentă deplină. UAE are propriul steag, stemă și imn național. Toți cetățenii UAE se bucură de naționalitatea unificată a UAE, care este recunoscută internațional. [vii]

[vii] History of the UAE – The Official Portal of the UAE Government., from https://u.ae/en/more/history-of-the-uae

Cele mai importante puncte turistice rămase după tumultoasa istorie a emiratului sunt Palatul Sheba și Fortul Dhayah. Ambele obiectivele nu necesită taxă de intrare, însă sunt destul de greu de găsit fără un rezident al zonei. Din păcate. obiectivele nu au fost amenajate în scopuri turistice, lucru care le face puțin mai greu de accesat. Totuși, este sigur faptul că trebuie să le vizitezi.

Așadar, Emiratele Arabe Unite și implicit Ras al Khaimah au fost supuse multor evenimente istorice, fie ele fericite sau triste, lucru care le face ce sunt astăzi. Din păcate eu nu pot să condensez toate evenimentele istorice din zonă într-un singur articol, însă pot considera că ceea ce am scris aici este o introducere completă.

Ras Al Khaimah merită vizitat, iar experiența fiecărui turist va fi cu adevărat schimbată dacă înainte de a ajunge, se va interesa puțin de toate cele întâmplate în trecut.