Egipt - Croziera Pe Nil Toamna 2024 Pachet 12 Zile Plecare Din Bucuresti Zbor Tarom

Share:

Prezentare generală

Călătorește în inima istoriei și a misterului cu pachetul nostru turistic de 10 nopți în Egipt, oferit de Cocktail Holidays. Începând cu o excursie fascinantă în Cairo, vei explora orașul vechi, descoperind bijuteriile sale arhitecturale și culturale, de la Citadela și Moscheea Sultan Hassan la vibrantul Bazar Khan El Khalili. Vizitează piramidele istorice din Giza, unde vei fi martorul măreției monumentelor antice precum Piramida lui Keops și Sfinxul.

 

Croaziera pe Nil te va purta într-o călătorie captivantă prin istorie, trecând prin Aswan, unde vei admira Templul Philae și Grădina Botanică. Urcă-te pe vas și continuă călătoria spre Kom Ombo și Edfu, explorând templele și legendele care le înconjoară.

 

În Luxor, vei păși într-un tărâm al zeilor, vizitând Templele Luxor și Karnak, cu coloanele lor impunătoare și poveștile lor mitologice. În Valea Regilor, vei păși în criptele regale ale faraonilor și vei admira templul unic al reginei Hatshepsut.

 

În final, te vei relaxa pe țărmurile Mării Roșii, în stațiunea Hurghada, unde aventurile continuă cu croaziere opționale, jeep safari-uri în deșert și snorkeling în apele cristaline. Cu servicii de lux, ghizi locali egiptologi și facilități all-inclusive, această călătorie este o incursiune completă în frumusețea și misterul Egiptului antic.

 

Ziua 1 – Otopeni – Cairo
Prezentare la Aeropotul Otopeni pentru intalnire cu insotitorul de grup din partea Cocktail Holidays si imbarcare la cursa RO101 cu decolare spre Cairo, cu decolare dup amiezul noptii.


Ziua 2 – Cairo – Turul orasului vechi inclus
Decolare din Otopeni la ora 00:45. Sosire la Cairo la ora 03:30 local. Transfer si cazare la hotel de 5* in Cairo. Mic dejun. Dupa o pauza de odihna, incepem vizitarea orasului Cairo, unde vom avea ocazia sa descoperim Citadela, a carei istorie incepe in anul 1176, cand a fost construita o fortificatie de catre Sultanul Ayyubid Saladin, fortificatie ce cuprindea palatul regal, turnuri si un zid gros de aparare. Pe parcursul anilor, constructiile au fost avariate, reconstruite si extinse cu noi monumente, dintre care, in sec. XIX,Moscheea de Alabastru-cel mai frumos edificiu religios al capitalei egiptene. Aceasta se afla in incinta Citadelei Salah El Din (orasul vechi). Tot in aceasta zona vizitam una dintre cele mai mari moschei din lume, Moscheea Madrassa, construita de catre Sultanul Hassan. In continuare, vom face o scurta incursiune in Bazarul Khan El Khalili, un labirint de stradute aglomerate, zgomotoase, pline de culoare, un loc unde mirosul mirodeniilor te invaluie si te imbie si unde poti cumpara, dupa o negociere strasnica, de la sapun si condimente, pana la aur si pietre semipretioase, camile de jucarie si piramide de alabastru. Seara, cina si cazare hotel de 5* in Cairo.


Ziua 3 – Cairo – Tur la Piramide, Sfinx, Muzeul de Egiptologie sau Muzeul Civilizatiei Egiptene
Mic dejun la hotel. Ziua incepe cu vizita exterioara a Piramidelor din Giza. Istoria fascinanta a Egiptului antic ne va face sa ne intoarcem in timp cu 2750 de ani, inainte de IIsus Hristos, pentru a explora grandioasele monumente: Piramidele lui Keops, Khefren, Micherinos (exterior) sau Sfinxul cu Templul Mortuar. Ziua continua cu vizita traditionala la Palatul Parfumurilor, unde ne vom delecta cu esentele specifice Egiptului antic (lotus, papirus, secretul desertului etc.) si putem achizitiona minunatele sticlute, recipiente pretioase, pentru conservarea esentelor. Continuam programul cu vizitarea Atelierului de Papirus, pentru a descoperi cum s-a reusit fabricarea acestui antic suport de scris. Aici aveti sansa de a achiziționa papirus pictat, tipic artei egiptene antice. Dupa amiaza ne intoarcem din nou in timp, vizitand Muzeul de Egiptologie, ce gazduieste tezaurul lui Tuthankamon sau Muzeul Civilizatiei Egiptene, care gazduieste 22 de mumii, cele mai importante si reprezentative pentru Egiptul antic. Vizita se va face in functie de programul muzeelor. Cina si cazare hotel de 5* in Cairo.


Ziua 4 – Cairo – Excursie optionala la Alexandria sau la Saqqara
Mic dejun la hotel. Optional, excursie de 1 zi la Alexandria. Al doilea oras ca marime al Egiptului dupa Cairo, Alexandria este cunoscuta si sub denumirea de ‘’Perla Mediteranei’’. Oras infloritor si capitala a Egiptului in perioada greco-romana, acesta a fost si un renumit centru comercial si cultural. Intemeiata de Alexandru Cel Mare in anul 332 IC, cetatea a gazduit celebra biblioteca, cea mai mare a Antichitatii, dar si Farul din Alexandria, cea mai inalta cladire din acea epoca (135 m), care nu mai exista, dar era cunoscuta in istorie ca cea de-a 7 minune a lumii antice. Desi in zilele noastre Alexandria Egiptului antic este doar putin vizibila, orasul este inca invaluit in mister. Vom avea posibilitatea admiram Coloanele lui Pompei si Moscheea Abu Al-Abbas Al-Mursi. Sau, puteti alege excursia optionala la Saqqara, pentru a admira minunea celei mai vechi piramide. Piramidele din Saqqara se intind pe un platou unic, unde cea mai interesanta este celebra piramida in trepte construita de Imhotep pentru Faraonul Zoser. Seara, cina si cazare la hotel de 5* in Cairo.

Ziua 5 - Cairo – Aswan – Vizite in Aswan la Templul Philae si Insulele Elefantine cu Gradina Botanica – optional, daca timpul de vizitare permite, vizita scurta la Marele Baraj si Obeliscul neterminat
Mic dejun la hotel in Cairo dimineata devreme si transfer la aeroportul din Cairo pentru zbor intern Cairo-Aswan. Sosire la Aswan si imbarcare pe vasul de croaziera. In aceasta zi avem posibilitatea de a vizita Templul Philae, dedicat zeitei Isis, situat pe insula Egelica, salvat de la inundatie cu ajutorul UNESCO, prin participarea a peste 50 de tari. Prin construirea barajului de la Aswan, a luat nastere Lacul Nasser, situat la granita dintre Egipt si Sudan. De asemenea, facem o vizita la Gradina Botanica din Aswan, unde pot fi admirate diverse specii de plante originare din Africa, Asia, dar si din Europa. Gradina se afla pe o insula locuita pana in 1899 de catre locuitorii din Nubia si este unica in tot nordul Africii, gazduind peste 400 de specii de plante subtropicale si exotice. Programul poate continua cu o vizita optionala la Marele Baraj din Aswan, ridicat in anul 1960 si Obeliscul Neterminat, cel mai mare obelisc construit vreodata in Egipt. Despre el se stie ca are 37m si se estimeaza ca ar avea o greutate de 1000 – 1200 tone. Pranz si cina pe vasul de croaziera de 5*.

Ziua 6 – Aswan – Excursie la Abu Simbel – Kom Ombo - Edfu
Mic dejun pe vas. Optional, excursie la cel mai important templu din Egipt - Abu Simbel - ridicat in timpul dinastiei a XIX-a, de catre Ramses al II-lea. Abu Simbel este inclus in Patrimoniul UNESCO si se face remarcat, in primul rand, prin masivele statui de piatra ale lui Ramses si a sotiei sale, Nefertari. Este un templu unic datorita modului in care soarele patrunde in interiorul camerei sacre, doar doua zile din an, pe 21 februarie - Ziua Faraonului și 22 octombrie - Ziua Incoronarii sale. Retur pe vas, dupa servirea pranzului, vasul navigheaza spre Kom Ombo, unde se viziteaza Templul lui Sobek si Horus. Kom Ombo, in alfabetul antic hieroglific, inseamna “pamantul auriu” – numele fiind legat de faptul ca la o distanta de 70 km de la malul vestic al Nilului, se afla o mina de aur. Vasul continua navigarea catre Edfu. Seara, cina si “Galabia Party” pe vas. Vom avea ocazia sa descoperim muzica si costumele traditionale egiptene.

Ziua 7 - Edfu – Ecluza de la Esna - Luxor – Templul Luxor si Karnak
Dimineata devreme se viziteaza Templul lui Horus Behdet, in traducere “Horus cel luptator”. Pe peretele acestui important templu este inscriptionata legenda care vorbeste despre lupta dintre Zeul Horus si Zeul Set (unchiul lui Horus), motivul luptei dintre cei doi fiind razbunarea lui Horus pe Set, cel care l-a omorat pe Osiris, tatal lui Horus. Trebuie mentionat ca de la aceasta legenda a pornit religia antica egipteana. Transferul la templu se face cu trasuri trase de cai. Revenim pe vasul de croaziera pentru mic dejun. In drumul nostru spre Luxor, trecem prin Ecluza de la Esna – opera a constructorilor romani. Pranzul se serveste pe vasul de croaziera. Dupa sosirea la Luxor, seara, vom avea parte de o experienta unica atunci cand vizita malul estic al Nilului, Templul Luxor, cu frumoasele lui coloane, camera nasterii lui Amenofis III, povestea bataliilor lui Ramses sau aleea cu sfincsi ce lega Templul Luxor de Karnak. In continuare, vizitam Complexul de Temple Karnak, dedicate Zeului Amon-Ra. Numele antic al cetatii era Ipetisut ("cel mai ales dintre locuri"), iar dimensiunile sale sunt impresionante. Pranz si cina pe vasul de croaziera.

Ziua 8 – Luxor – Valea Regilor – Templul lui Hatshepsut – Colosii lui Memnon - Hurghada
Dupa micul dejun pe vas, ne continuam vizita in Valea Regilor, unde vom avea acces la 3 morminte ale faimosilor regi din perioada Egiptului Antic. Valea Regilor a fost folosita ca necropola timp de 500 de ani, intre dinastiile XVIII si XX, cu aproxmativ 1500 de ani inainte de Iisus Hristos. Au fost descoperite 63 de morminte regale, cel mai faimos mormant descoperit apartinand Faraonului Tutankhamoun (dinastia XVIII)-vizita pentru acesta nu este inclusa, dar se poate achizitiona la intrarea in situl arheologic. Continuam vizita la Templul Reginei Hatshepsut - prima femeie faraon – templu unic prin tehnica de constructie (intrare inclusa) si situl arheologic strajuit de “Colosii lui Memnon”. Transfer cu autocarul de la Luxor la Hurghada (aprox. 210 km), superba statiune de la Marea Rosie. Cazare la hotel de 5* in zona Hurghada cu All Inclusive.

Ziua 9 – Hurghada – Croaziera optionala pe Marea Rosie
Mic dejun. Timp liber pentru relaxare. Optional, va propunem o croaziera pe Marea Rosie (aprox.7 ore) cu masa de pranz inclusa pe vas. Pe durata croazierei aveti posibilitate sa faceti baie la Insula Giftun (aprox 1 ½ ora), precum si snorkeling in largul Marii Rosii, unde se pot admira diverse specii de pesti colorati si corali de o frumusete remarcabila. Cazare la hotel de 5* in zona Hurghada, All Inclusive. Atentie: echipamentul pentru snorkeling se va oferi pe vas, dar va recomandam sa veniti cu echipamentul personal (ochelari de snorkeling si tub).

Ziua 10 - Hurghada – Jeep Safari optional
Mic dejun. Timp liber sau excursii optionale. Jeep Safari este o alegere potrivita pentru a treia zi in Hurghada. Veti fi preluati de la hotel cu masini Jeep 4x4 in jurul orei 13:00- durata excursiei aproximativ 6 ore. Aventura in desert incepe cu o plimbare cu ATV-urile. Ne vom deplasa intr-o tabara de beduini pentru a descoperi viata si traditiile acestora. Vom avea ocazia sa admiram uimitorul apus de soare in desert si vom face o scurta oprire la mini gradina zoologica, pentru a vedea animalele din desert. Seara o vom incheia cu cina si program artistic cu dansuri orientale si folclorice. Dupa incheierea programului artistic ne intoarcem la hotel. Atentie! Pentru aceasta excursie se recomanda o tinuta sport (pantaloni lungi, bluza cu maneca lunga, esarfa, palarie de soare, ochelari si incaltaminte sport inchisa). Cazare la hotel de 5* in zona Hurghada, All Inclusive.

Ziua 11 - Hurghada – Cairo
Mic dejun in Hurghada. Camerele se predau la ora 12:00. Cei ce doresc isi pot prelungi sederea in camera, contra cost direct la receptia hotelului, functie de disponibilitatile acestuia. Transfer cu autocarul de la Hurghada la Cairo – aproximativ 6 ore.

Ziua 12 - Cairo – Bucuresti 
Transfer la terminalul international al aeroportului din Cairo, pentru imbarcare la zborul Tarom RO102, cu decolare la 04:30 AM local. Aterizare la Bucuresti la ora locala 07:20.

 

 

 

Facilitati Hotel
  • Aer conditionat
  • Piscina
  • Spa și centru de wellness
  • Servicii pentru copii
  • Activități in aer liber
  • Bar
  • Internet
  • Activități de seară
  • Restaurant
  • Activități de zi
  • Parcare gratuita
  • Schimb valutar
  • Room service
Zbor Plecare: 22.09.2024
OTP
00:45
CAI
03:30
Zbor Intoarcere: 02.10.2024
CAI
04:30
OTP
07:20
Servicii Incluse in Pachet

10 nopti cazare in hoteluri 5* (camera standard) si vas de croaziera 5* DE LUX
4 nopti Cairo in hotel 5* din care 4 cu mic dejun si 3 cine
3 nopti Croaziera pe vas 5* DE LUX cu pensiune completa
3 nopti Hurghada hotel de 5* cu All Inclusive
Vizite:
Cairo – vizitarea Piramidelor din exterior si Muzeul Civilizatiei Egiptene sau Muzeul de Egiptologie;
Cairo – tur oras cu vizita la Citadela, Moscheea Sultan Hassan si Bazarul Khan El Khalili;
Aswan - vizite la: Templul Philae si Gradina Botanica
Croaziera cu vizite la: Templul lui Sobeck/ Kom Ombo, Templul lui Horus/ Edfu, Malul de Est (Templul Luxor &Templul Karnak si Malul de Vest/ Valea Regilor, Templul Hatshepsut (intrare inclusa) si Colosii lui Memnon;
Transferuri, autocar cu A/C scaune rabatabile, sistem audio;
Bilet de avion Otopeni – Cairo – Otopeni Compania Tarom, fara catering, cu bagaj de cala de 23 kg de persoana si 8 kg bagaj de cabina de persoana
Bilet de avion zbor intern Cairo – Aswan cu o companie locala
Taxe de aeroport incluse
Ghid local egiptolog pe toata durata excursiei si insotitor de grup vorbitor de limba romana

Servicii Neincluse in Pachet

Asigurare Medicala si STORNO Cocktail Travel Protection
Taxa de viza – 25 USD/persoana (se achita numerar la fata locului, la sosire pe aeroportul din Cairo)
Bacsisul pentru ghidul local si soferi se achita numerar direct insotitorului de grup la sosire: 60 USD/persoana (bacsisul pentru transportul bagajului in cadrul hotelurilor nu este inclus)
Bauturi la mese (exceptie in Hurghada unde este All Inclusive);
Cheltuieli personale;
Intrarea in incinta Piramidelor si a Mormantului lui Tuthankamon;
Late check-out la hotelul din Hurghada (se poate confirma direct, in limita disponibilitatilor)
Alte obiective turistice decat cele mentionate;
Excursii optionale;

Pachete

Companie Aeriana Pretul Include Tip Camera Tip de Masa Pret Disponibilitate
Standard Room / Camera Standard (Double / Dubla) masa conform oferta €3590
€3590
2 0 1
Detalii de călătorie
Check-in
Nopti
Plecari din
Călători
2 0 1
×
Camera 1
Adulti
Copii
Adauga Camera
Selecteaza
Vorbeste cu specialistii nostri
Cerere de oferta

Nu au fost gasite oferte similare in Cairo, Egipt