Recomandat
Share:

Prezentare generală

Tui Magic Life Masmavi este situat într-o zonă centrală și liniștită, cu ieșire la mare. Aeroportul Internațional din Antalya se află la 35 de kilometri de proprietate, iar drumul durează aproximativ 40 de minute. Cel mai apropriat oraș, Kadriye se află la aproximativ 3 kilometri, iar centrul orașului Belek la 5 kilometri.

Resortul dispune de Wi-Fi gratuit pentru toți turiștii săi, iar pentru cei interesați de programele de divertisment oferite de TUI Magic Life există o aplicație unde se pot vedea toate evenimentele. De asemenea, aplicația permite rezervarea de cine la restaurantele a la carte.

În total, TUI Magic Life Masmavi dispune de 10 piscine și 5 tobogane cu apă pentru toate vârstele. Zona de Aqua Park este deschisă în perioada 31 martie – 1 noiembrie. Copii cu vârste sub 10 ani trebuie acompaniați de adulți pentru a putea folosi această facilitate. Pe lângă piscinele din aer liber (8 la număr), există și o piscină de adulți, precum și una pentru cei mici, în interior. Aceasta este încălzită și deschisă în timpul iernii.

Resortul își întâmpină oaspeții cu un concept all-inclusive. Tui Magic Life dispune de 7 restaurante, dintre care unul este cel principal unde se servesc toate mesele zilei, precum și gustări și 6 restaurante cu specific, dintre care două pot fi folosite doar contra cost. Printre cele 7 baruri ale resortului se numără Wunderbar care este deschis non-stop, barul de pe plajă, barul de la piscină, Aqua Bar, Chill-out Bar (deschis doar pentru persoanele peste 16 ani) și un Wine Bar care poate fi folosit doar contra cost. Pe lângă toate acestea, în resort există și un Coffee House care servește produse de patiserie și cafele.

În plus, resortul dispune de o cameră de conferințe, o spălătorie (contra cost), dușuri, toalete și camere de schimb în zona piscinei și a plajei, coafor, sala de fitness, zonă de aerobic, teren de fotbal, teren de tenis, volei pe plajă și diferite sporturi de apă.

! Tui Magic Life Masmavi este considerat a fi un hotel accesibil pentru persoanele cu mobilitate redusă. Pentru mai multe informații, contactați agentul dumneavoastră de turism.

Facilitati Hotel
  • Aer conditionat
  • Piscina
  • Activități in aer liber
  • Bar
  • Persoane cu dizabilități
  • Internet
  • Activități de seară
  • Restaurant
  • Activități de zi
  • Transfer
  • Adults friendly
Zbor Plecare: 25.05.2024
OTP
05:15
AYT
07:00
Zbor Intoarcere: 01.06.2024
AYT
08:00
OTP
09:50
Servicii Incluse in Pachet
Cazare cu masa specificata la fiecare hotel
Transport avion
Transfer de grup aeroport / hotel / aeroport
Taxe de aeroport
Un bagaj de mana si un bagaj de cala incluse, in functie de politica fiecarei companii aeriene
Asistenta turistica
Facilitarea testului PCR, la clinica acreditata, la tarif preferential pentru turistii Cocktail Holidays
Servicii Neincluse in Pachet
Cazare cu masa specificata la fiecare hotel
Transport avion
Transfer de grup aeroport / hotel / aeroport
Taxe de aeroport
Un bagaj de mana si un bagaj de cala incluse, in functie de politica fiecarei companii aeriene
Asistenta turistica
Facilitarea testului PCR, la clinica acreditata, la tarif preferential pentru turistii Cocktail Holidays

Pachete

Companie Aeriana Pretul Include Tip Camera Tip de Masa Pret Disponibilitate
MAINBUILDING STANDARD ROOM (DBL) all inclusive €1986
STANDARD VILLAGE ROOM - DBL all inclusive €2027
STANDARD VILLAGE ROOM (DBL) all inclusive €2027
€1986
€2581.8 2 0 1
Detalii de călătorie
Check-in
Nopti
Plecari din
Călători
2 0 1
×
Camera 1
Adulti
Copii
Adauga Camera
Selecteaza
Vorbeste cu specialistii nostri
Cerere de oferta
Antalya, Turcia

Resorturile de lux, peisajele spectaculoase si o mostenirea istorica si culturala abundenta sunt doar cateva dintre motivele pentru care vacanta in Antalya va fi una de neuitat!

Viziteaza Antalya

73 Pachete Similare in Antalya, Turcia

3

7

AMARA PREMIER PALACE

JUJU PREMIER PALACE ( EX.AMARA PREMIER PALACE ) Vara 2024 pachet 14 nopti plecare din Bucuresti zbor...

De la €1921

Vezi ofertele

3

7

ASKA LARA RESORT SPA

Hotelul Aska Lara Deluxe a fost inaugurat in 2014 fiind construit pe o suprafata de 62.000mp. El...

De la €1936

Vezi ofertele

3

7

BELEK BEACH RESORT

BELEK BEACH RESORT Vara 2023 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Foarte bine 8,2 Booking.com ...

De la €1919

Vezi ofertele

2

7

BELLIS DELUXE HOTEL

BELLIS DELUXE HOTEL Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)*Foarte bine 8,4 Booking.com /...

De la €1922

Vezi ofertele

2

7

CORENDON PLAYA KEMER (EX.GRAND PARK KEMER)

Bine 7,1 Booking.com Hotelul este situat pe malul marii, in statiunea Beldibi-Kemer, la 28 km...

De la €1929

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL BOUTIQUE BEACH RESORT

CRYSTAL BOUTIQUE BEACH RESORT Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)*

De la €1889

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL FAMILY RESORT & SPA

CRYSTAL FAMILY RESORT & SPA Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Foarte bine 8,5...

De la €1888

Vezi ofertele

3

7

CRYSTAL PARAISO VERDE RESORT & SPA

CRYSTAL PARAISO VERDE RESORT & SPA Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)*Hotel Website:...

De la €1905

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL TAT BEACH GOLF RESORT & SPA

CRYSTAL TAT BEACH GOLF RESORT & SPA Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Foarte bine...

De la €1893

Vezi ofertele

3

7

CRYSTAL WATERWORLD RESORT & SPA

CRYSTAL WATERWORLD RESORT & SPA Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Bine 7,6...

De la €1896

Vezi ofertele

2

7

DOSINIA LUXURY RESORT HOTEL

Localizat la doar 200 de metri de mare, hotelul dispune de piscina sezoniera si centru fitness....

De la €1892

Vezi ofertele

2

7

FAME RESIDENCE LARA

Hotelul Fame Residence Lara este situat la o distanță de 14 km față de Aeroportul Antalya și la...

De la €2062

Vezi ofertele

2

7

GRAND PARK KEMER

CORENDON PLAYA KEMER (EX.GRAND PARK KEMER) Vara 2024 pachet 14 nopti plecare din Bucuresti zbor...

De la €1929

Vezi ofertele

3

7

JUJU PREMIER PALACE ( EX.AMARA PREMIER PALACE )

De la €1921

Vezi ofertele

2

7

KARMIR RESORT & SPA

Amplasat la doar 90 de metri de plaja, proprietatea dispune de propria zona de plaja privata....

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

KIRMAN HOTELS BELAZUR RESORT & SPA

Foarte bine 8,1 Booking.com Hotelul este situat pe plaja privata in statiunea Bogazkent, zona...

De la €2004

Vezi ofertele

2

7

LIMAK ARCADIA GOLF

Hotelul Limak Arcadia Golf este situat pe plaja, la o distanta de aproximativ 35 km fata de...

De la €1896

Vezi ofertele

2

7

LIMAK ARCADIA SPORT RESORT

Hotelul Limak Arcadia Golf este situat in Antalya, statiunea Belek, pe plaja. Aeroportul...

De la €1896

Vezi ofertele

2

7

LIMAK ATLANTIS

Hotelul Limak Atlantis este un hotel Family Friendly si se afla situat in Belek. Dispune de un...

De la €1962

Vezi ofertele

2

7

MIRADA DEL MAR

Hotelul Mirada del Mar este construit pe o suprafata de 100.000m2 si este situat la o distanta de...

De la €1909

Vezi ofertele

3

7

ORANGE COUNTY KEMER

ORANGE COUNTY KEMER ADULT ONLY +18 Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Iasi (1)*Bine 7,7...

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

PALOMA FORESTA

De la €2003

Vezi ofertele

2

7

PALOMA FORESTA RESORT&SPA

Acest complex de 5 stele, situat într-o pădure liniștită de-a lungul Mediteranei, se mândrește...

De la €2003

Vezi ofertele

2

7

PINE BEACH BELEK

VIP Club Card - Verificati lista actualizata a beneficiilor incluse in acest program pe link-ul de...

De la €1895

Vezi ofertele

2

7

QUEEN'S PARK GOYNUK

Hotelul este situat pe malul marii in Goynuk- Kemer, la aproximativ 50 km distanta de aeroport si...

De la €1886

Vezi ofertele

2

7

QUEEN`S PARK GOYNUK

QUEEN'S PARK GOYNUK Vara 2023 pachet 12 nopti plecare din Bucuresti (1)Hotelul este situat pe malul...

De la €1886

Vezi ofertele

3

7

QUEEN`S PARK TEKIROVA

QUEENS PARK RAI PREMIUM TEKIROVA Vara 2023 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)(SPO)Foarte bine...

De la €1889

Vezi ofertele

3

7

RAI PREMIUM TEKIROVA(EX:QUEENS PARK RAI PREMIUM TEKIROVA)

Fabulos 8,6 Booking.com Hotel de 5* situat in inima statiunii Tekirova, la o distanta de 60 km de...

De la €1889

Vezi ofertele

2

7

ROYAL SEGINUS

Hotelul se afla localizat in Lara, la 17 km distanta de centrul orasului Antalya si la 15 km...

De la €2029

Vezi ofertele

3

7

SELECTUM FAMILY RESORT (EX.LETOONIA GOLF RESORT BELEK)

Selectum Family Resort de 5 stele oferă lecții de golf, piscină, centru spa și facilități...

De la €1892

Vezi ofertele

3

7

SELECTUM FAMILY RESORT BELEK

Selectum Family Resort Belek pune la dispoziție camere și bungalouri cu aer condiționat și...

De la €1892

Vezi ofertele

2

7

SHERWOOD DREAMS RESORT

Hotelul Sherwood Dreams este situat la 2 km de statiunea Belek, la 45km de aeroportul din Antalya,...

De la €1893

Vezi ofertele

2

7

SHERWOOD EXCLUSIVE KEMER

SHERWOOD EXCLUSIVE KEMER Vara 2022 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Bine 7,6 Booking.com ...

De la €1918

Vezi ofertele

2

7

SIU COLLECTION ( EX.Aydinbey SIU Collection) )

De la €1886

Vezi ofertele

2

7

TUI BLUE SHERWOOD BELEK (EX.SENSIMAR BELEK)

TUI BLUE SHERWOOD BELEK (EX.SENSIMAR BELEK) Vara 2021 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti...

De la €1968

Vezi ofertele

2

7

AKKA HOTELS ALINDA

Resortul Akka Alinda a fost renovat in 2014 si este amplasat la 7km de Kemer, pe plaja cu nisip si...

De la €2001

Vezi ofertele

2

7

AMARA CENTRO RESORT (EX.KERVANSARAY KUNDU)

CRYSTAL CENTRO Vara 2024 pachet 14 nopti plecare din Bucuresti zbor Antalya 5S (1)**Bine 7,5...

De la €1888

Vezi ofertele

3

7

CLUB MARCO POLO

De la €2076

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL CENTRO

Bine 7,5 Booking.com Hotelul Kervansaray Kundu este situat la 12 km de aeroportul orasului...

De la €1888

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL FLORA BEACH RESORT

CRYSTAL FLORA BEACH RESORT Vara 2023 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Hotel Website: ...

De la €1922

Vezi ofertele

3

7

CRYSTAL PRESTIGE ELITE (EX.AMARA PRESTIGE)

CRYSTAL PRESTIGE ELITE (EX.AMARA PRESTIGE) Vara 2023 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Hotel...

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

GRAVEL HOTELS (EX.ALKOCLAR EXCLUSIVE KEMER)

Hotelul are iesire directă la plajă, se află la 38 de kilometri de centrul orașului Antalya, la...

De la €1906

Vezi ofertele

2

7

IMPERIAL TURKIZ RESORT HOTEL

IMPERIAL TURKIZ RESORT HOTEL (EX.TURKIZ DELUXE RESORT HOTEL KEMER) Vara 2024 pachet 14 nopti plecare...

De la €1889

Vezi ofertele

2

7

IMPERIAL TURKIZ RESORT HOTEL (EX.TURKIZ DELUXE RESORT HOTEL KEMER)

De la €1889

Vezi ofertele

3

7

LIMAK LIMRA HOTEL

Hotelul este situat pe plaja in statiunea Kirish, zona Kemer, la 7 km de orasul Kemer, la 75 km de...

De la €1892

Vezi ofertele

3

7

LOCEANICA BEACH RESORT HOTEL

De la €1889

Vezi ofertele

2

7

PIRATES BEACH CLUB

De la €1972

Vezi ofertele

2

7

QUEENS PARK LE JARDIN RESORT

De la €1886

Vezi ofertele

3

7

RING BEACH HOTEL

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

SEVEN SEAS GRAVEL SELECT(EX.ALKOCLAR EXCLUSIVE KEMER)

De la €1906

Vezi ofertele

2

7

SEVEN SEAS HOTEL LIFE

De la €1915

Vezi ofertele

2

7

SEVEN SEAS HOTEL LIFE (EX.OTIUM HOTEL LIFE)

SEVEN SEAS HOTEL LIFE Vara 2024 pachet 14 nopti plecare din Bucuresti zbor Antalya 5S (1)**Hotel...

De la €1915

Vezi ofertele

3

7

AKKA HOTELS CLAROS

Foarte bine 8,1 Booking.com Hotelul Akka Claros este situat la 7km de statiunea Kemer, 65km de...

De la €1886

Vezi ofertele

2

7

AYDINBEY FAMOUS

Hotelul cu plaja Blue Flag situat pe malul marii ce dispune de 2 piscine exterioare si una...

De la €1901

Vezi ofertele

2

7

AYDINBEY QUEENS PALACE

De la €1889

Vezi ofertele

2

7

AYDINBEY QUEEN’S PALACE

AYDINBEY QUEENS PALACE Vara 2024 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti zbor Antalya 5S (1)

De la €1889

Vezi ofertele

2

7

CESARS BELEK (EX. CESARS TEMPLE DE LUXE HOTEL)

De la €1886

Vezi ofertele

2

7

CESARS TEMPLE DE LUXE HOTEL

CESARS TEMPLE DE LUXE HOTEL Vara 2024 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti zbor Antalya 5S...

De la €1886

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL DE LUXE RESORT & SPA

Resortul este situat in centrul orasului Kemer - Antalya, la o distanta de 75 m de mare, 40 km de...

De la €1895

Vezi ofertele

2

7

FAME RESIDENCE KEMER & SPA

Foarte bine 8,5 Booking.com Hotelul Fame Residence Kemer este situat pe plaja, la 50km de...

De la €1892

Vezi ofertele

2

7

GRAND PARK LARA

Hotelul este situat in statiunea Lara, la 200 m distanta de plaja privata cu nisip si la 20 km de...

De la €1886

Vezi ofertele

2

7

IMPERIAL SUNLAND RESORT

Încrustat între Munții Taurus și Marea Mediterană, acest complex este situat la doar 20 de...

De la €1895

Vezi ofertele

3

7

ONKEL BELDIBI RESORT

ONKEL RESORT BELDIBI Vara 2024 pachet 7 nopti plecare din Brasov 5S (1)***Hotel Website:...

De la €1902

Vezi ofertele

3

7

PORTO BELLO HOTEL RESORT & SPA

Porto Bello Resort & Spa este un resort luxos, de 5 stele, care se afla in apropiere de centrul...

De la €1902

Vezi ofertele

2

7

RAMADA RESORT LARA

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

SUNLAND RESORT HOTEL KEMER

Bine: 7.9 Booking.com Hotelul se afla in Beldibi, Kemer, la 20 m distanta de plaja.

De la €1895

Vezi ofertele

2

7

WIND OF LARA HOTEL & SPA

WIND OF LARA HOTEL & SPA Vara 2023 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti (1)Hotelul Wind Of Lara a...

De la €1896

Vezi ofertele

2

7

WYNDHAM GARDEN LARA (EX.LARA FAMILY CLUB)

Bine 7,4 Booking.com / Certificat de Excelenta Tripadvisor Hotelul este situat la 330 m de plaja...

De la €1896

Vezi ofertele

2

7

CRYSTAL AURA BEACH RESORT & SPA

CRYSTAL AURA BEACH RESORT & SPA Vara 2022 pachet 12 nopti plecare din Bucuresti*Bine 7,8 Booking.com...

De la €1892

Vezi ofertele

3

7

CLOVER MAGIC SEAGATE BELEK HOTEL (EX.BELEK SEAGATE)

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

SEA LIFE KEMER RESORT HOTEL

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

SEALIFE ROSE RESIDENCE (EX:PGS ROSE RESIDENCE BEACH)

SEA LIFE KEMER RESORT HOTEL Vara 2024 pachet 7 nopti plecare din Bucuresti zbor Antalya 5S...

De la €1890

Vezi ofertele

2

7

LUCIDA BEACH HOTEL

De la €1892

Vezi ofertele